Scrisuri

El

Stand pe gandurile adormite il cuprinse o moleseala si intrucat nu ii statea in fire sa-si refuze placerile stereotipe a ramas in dulcea indolenta ce o creeaza discutiile cu acel ceva din noi numit suflet. Se misca prin oras fara sa realizeze ce face si in acelasi timp dandu-si seama ca uraste clepsidrele de fapt il ingrozesc si stie spre binele lui si de ce. Fascinant este doar locul in care l-a apucat acest acces de ura binevoitoare, in statia de autobuz in momentul in care se uita la o reclama stupida cu un concurs. Ce mecanisme ciudate se manipuleaza acolo sus – nimeni nu stie – ca a pus cap la cap toate amintirile si umbrele de pareri de rau rezultatul a fost o calda depresie urmata de reverberatii fricoase si ample si, printre harmalaia facuta de acestea a simtit o ura amara si neputinciosa fata de viata asta neghioaba pe care o traim cu totii, si care nu face altceva decat sa ne iubesca si sa ne respinga in acelsi timp si in cu aceeasi intensitate. Ce avem in viata noastra, pe care o stim asa cum ne e cel mai la indemana sa o percepem, nu avem nici macar puterea de a crede ca ceva ne apartine... cat de mult te fac visurile sa zbori…cineva spunea ‘visele nu ti le dau, nu mi le poti lua’ ; doar visele te pot parasi, si atunci inseamna ca nu au fost ale tale ci doar ti-ai fi dorit sa fie. El a incercat sa se refugieze, las si fricos fiind, in relatii presupuse profunde si intense dar toate s-au destramat de la sine in cel mai pervers si incredibil mod, nu violent si cu scantei ci calm precum scurgerea unui parau si in acelsi timp implacabil precum timpul; a vazut ca de fapt relatiile mor pe masura ce cresc si se dezvolta ele se autodistrug si a inteles ca pe masura ce traim murim cate putin, in fiecare clipa murim. E precum fluturele prins in panza paianjanului rautacios si totusi onest in felul lui de jivina, se incolaceste in panza asta pe care viata i-a pus-o la indemana, se zbate si stie ca desi nu ar trebui sa o faca pentru ca mai tare se va inchinde in ea, totusi are o placere sardonica de a se sufoca in panza ce il tampeste. Zambetul dracesc ce ii impodobeste fata de cateva luni de zile, e o mina ingnoranta si pana la urma ipocrita, de parca i-ar pasa ce cred cei din jur, scarnavii cu mucegai in loc de personalitate, cu ochi mici si ignobili, insinuanti in tracasarea ce o apasa pe el cu rautate...De multe ori, complezenta si nevoia de integrare in societatea lor nemernica pe care o vede din singuratatea lui mica, o vede pura si de dorit cateodata, il fac sa isi reprime dorinta ce mocneste in toata fiinta lui – ce porneste din viscere si se duce pana in buricele degetelor, o dorinta neomenesca pornita din neintelegerea pentru prostia lor pentru dorinta de a il face unul dintre ei, cu aceleasi vise si aceleasi rautati, cu aceleasi pasiuni si aceasi lipsa de scrupule, cu superficialitatile omenesti care acapareaza in ultima perioada – dorinta de a fi uitat.
Click aici pentru pagina anterioara