Scrisuri

Asta e

Imi vine sa incep randurile astea cu o imprecatie, mai bine zis cu o injuratura, sa-ti spun si de ce; stii omul e om, sta si strange din dinti de multe ori si de mai multe ori cedeaza ori incepe sa planga ori se inchide in el, toate depind de taria lui interioara…Eu m-am saturat si ma bufneste rasul, adica pe bune ma hlizesc la monitor si dau din degete ca un bezmetic, probabil se intreaba si cactusul asta al meu caruia eu ii zic Teposu, ce se intampla cu mine ca de obicei ma stie incruntat parca batut de grindina. Surogatul expresiei “asta e” - ma scoate din sarite vorba asta – eu mi-l imaginez printr-o injuratura, sa nu ma condamnati si sa nu fiti ipocriti ca toti injurati in gand poate mai mult decat fac altii in viu grai, nu stiu daca e bine sau daca e rau, ce stiu sigur e ca mai toate injuraturile pe care le-am spus si pe care le-am auzit aveau oaresce legaturi matriarhale, n-am inteles niciodata de ce, ce treaba are cea care ne da viata in promiscuuitate expresiilor de argou, dar sunt in stare sa inteleg ca e vorba de un generic “mama” care nu isi gaseste locul decat in constructiile sintactice de mare valoare – injuraturile – pe care le auzim la mai toata lumea care se vrea buna, precum si la aia mai saraci cu duhul… macar sa fim mandri, in limba romana poti injura vreo doua zile incontinuu fara a te repeta si in orice caz nu ar lipsi originaliatea. Cred ca e un fel de refulare, cel putin acum eu asa il vad, un soi de ultim cui pe care il bati peste amintirea unui lucru care te-a deranjat sau care ti-a placut, dar care iti provoaca prin lipsa lui un disconfort, mai mare sau mai micut, durata respectiv intensitatea disconfortului se vor masura in expresia aleasa pentru a inlocui uratul “asta e” si mai ales in tonul pe care adopta unul cand le lasa in urma pe toate si merge mai departe…. Expresia mea e cea mai romaneasca posibila, am auzit-o de cand am inceput sa deslusesc cuvintele de zgomote, eu nu ii dau o nuanta peiorativa - din contra ma amuza - desi si-o da singura prin cele doua cuvinte pe care le contine, dintre care unul e amintit mai sus si al doilea e legat oarecum celalalt ca ii este inerent…si o zic pe un ton hazliu si nu imi e rusine…atat timp cat ma face sa rad, cu privirea plecata ce e drept, dar tot zambet este si mai ales ca imi da si o oarecare speranta in viitor, spre a merge mai departe,un fel de imbarbatare lexicala atunci…asta e.
Click aici pentru pagina anterioara